SÂNZIENELE / DRĂGAICA / URSINA / AMUȚITUL CUCULUI/ ZIUA SOARELUI / SFÂNTUL IOAN DE VARĂ/

Când oamenii nu aveau ceasuri și calendare, reperele lor erau în natură: migrarea păsărilor, evoluția plantelor, pe care le urmăreau cu mare atenție.

Mutarea oamenilor la oraș a făcut ca aceste sărbători să nu mai fie relevante și încet încet ele au fost date uitării. E important să le păstrăm ca să păstrăm legătura cu timpul și să trăim o viață mai conștientă. Important și aspectul social, de comunitate. La sărbători oamenii se adună împreună.

Sânzienele sunt o sărbătoare populară celebrată în fiecare an la aceeași dată, o sărbătoare încărcată cu simboluri și obiceiuri legate de fertilitate, dragoste, sănătate, bună-stare. Reprezintă una dintre cele mai îndrăgite serbări câmpeneşti prilejuite de solstiţiul de vară, care marchează mijlocul verii agrare. - 24 iunie. Calendarul sarbătorilor și tradițiilor a fost puternic legat de lucrările agricole, de pe vremea când locuitorii acestor pămânutri încă nu erau români și se întrețineau din munca pământului sau îngrijirea animalelor. Numărul oamenilor care locuiesc în oraș a depășit numărul oamenilor de la sat în anul 1967. Anul acesta 56% dintre români locuiesc la oraș în timp ce 44% locuiesc în continuare la sat.

După Jocul Drăgaicei, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: zilele se scurtează, nopțile se lungesc, se usucă rădăcina grâului odată cu coacerea bobului în spic, florile îşi pierd din miros, iar cucul încetează să mai cânte.

Este perioada la care holdele de grâu sunt în pârg, înainte de recoltat, aici avându-şi originea şi semnificaţiile legate de fertilitate, printr-un transfer al fertilităţii în dublu sens, vegetal şi uman.

Serbarea Sânzienelor sau a Drăgaicelor este denumită în limbaj popular şi “Amuţitul Cucului”, pasăre migratoare care reprezintă cel mai cunoscut reper pentru scurgerea anuală a timpului, notează etnologul Ion Ghinoiu, în volumul “Sărbători şi obiceiuri româneşti” (Ed. Elion, 2002). De îndată ce soseşte pe plaiurile româneşti, începe a cânta, vestind, la finalul lunii martie, echinocţiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea. Este celebrat, în calendarul popular, la 25 martie, prin Ziua Cucului, zi în care creştinii prăznuiesc Buna Vestire sau Blagoveştenia. După trei luni de cântat, se opreşte brusc, la sfârşitul lunii iunie, în perioada solstiţiului de vară, moment ce marchează cea mai lungă zi a anului.

 

SOLSTIȚIUL DE VARĂ

După cum probabil ați observat, în funcție de anotimp, la ora 7 dimineața sau seara este mai lumină sau mai întuneric. Acest lucru se întâmplă datorită mișcării de revoluție a planetei Pământ în jurul Soarelui. Pe 24 iunie Pământul se află cel mai aproape de Soare și avem de-a face cu cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte din an. Există și Solstițiu de Iarnă, cu cea mai scurtă zi si Echinocțiu de Primăvară și de Toamnă, când ziua și noaptea sunt egale.

Tot pe 24 iunie mai sărbătorim:

• Sărbătoarea creştină a Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
• Ziua Universală a Iei (începând cu anul 2013)

Sânzienele  îşi au originea într-un străvechi cult solar și, conform credinţei populare, în noaptea de 23 spre 24 iunie, cerurile se deschid, iar Sânzienele sau Drăgaicele, personaje mitice nocturne, apar în cete, de obicei în număr impar, cântă şi dansează pe câmpuri, această sărbătoare fiind una a Soarelui, a poftei de viaţă, a dragostei şi a fertilităţii.

REPREZENTARE

De obicei personajele mitice sunt bune sau rele. Sanzienele sunt construite ca personaje imaginare foarte complexe, reprezentate ca femei frumoase cu puteri magice: ele înzestrează plantele cu puteri vindecătoare, împart rod holdelor şi femeilor căsătorite, înmulţesc păsările şi animalele, tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor, apără semănăturile de grindină şi de vijelii. Sânzienele sunt zâne bune, dar, atunci când oamenii le nesocotesc, pot deveni şi forţe distructive.

Încă din vechime, sărbătoarea era aşteptată cu nerăbdare de fetele tinere, care obişnuiau, printre altele, să strângă flori de sânziene pentru a le pune sub pernă în noaptea dinainte, pentru a-şi visa ursitul. În unele zone, fetele îşi făceau cununi din aceste flori, pe care le lăsau în noaptea respectivă în grădină. Dacă le găseau dimineaţa pline de rouă, era semn sigur de măritiş.

 

 

ETIMOLOGIE (ORIGINEA CUVÂNTULUI)

Denumirea sărbătorii provine, cel mai probabil, de la zeiţa silvestră Santa Diana, dar Sânzienelor li se mai spune Frumoasele, Zânele sau Drăgaicele. În mitologia românească, sunt cunoscute şi sub alte denumiri, precum: Dânse, Vâlve, Iezme, Irodiade, Nagode, Vântoase, Zâne, Domniţe, Măiastre, Împărătesele Văzduhului şi încă multe altele, în funcţie de regiune.

PLANTA

Sânziana este o plantă erbacee frumos mirositoare, care creşte prin fâneţe sau livezi, fiind cunoscută sub două denumiri zonale: "sânziană", în Oltenia, Banat, Transilvania, Bucovina, Maramureş, nordul Moldovei, şi "drăgaică", în Dobrogea, centrul şi sudul Moldovei, Muntenia. Floarea de sânziană este un reper calendaristic agrar. Dacă înfloreşte înainte de sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, înseamnă că vegetaţia plantelor este prea avansată, iar după ce înfloreşte sânziana, se începe cositul.

De altfel, acum, o dată cu venirea verii, era un bun prilej pentru culegerea plantelor de leac, toate având o eficacitate sigură. În noaptea de Sânziene răsare şi floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o va culege.

 

În credinţa populară, această floare are nenumărate proprietăţi magice. Din flori de sânziene şi din spice de grâu, fetele tinere împletesc cununi, pe care le poartă pe cap în ceremonialul numit Jocul Drăgaicei, reprezentând zeiţa agrară. Cununile sunt păstrate până în anul următor, agăţate la uşa de intrare a casei, la ferestre, la stâlpii porţilor, la pietrele de hotar şi pe crucile mormintelor, cu semnificaţia de a apăra oamenii, animalele şi recolta de forţele nefaste, malefice, de stihiile naturii: grindină, inundaţie, furtună și așa mai departe

De asemenea, ele pot fi aruncate pe casă sau pe şură şi, în funcţie dacă rămân sau nu pe acoperiş, anul care va urma va fi bun sau rău, tinerii se vor căsători cu persoana iubită sau nu, recolta va fi bună sau proastă, locuitorii casei vor fi sănătoşi sau bolnavi, vor avea noroc sau ghinion.

 

MITOLOGIE

"În obiceiurile, credinţele şi folclorul românesc, Drăgaica păstrează amintirea Marii Zeiţe neolitice, divinitate lunară, echinocţială şi agrară, identificată cu Diana şi Iuno în Panteonul roman şi cu Hera şi Artemis în Panteonul grec", precizează Ion Ghinoiu. Zeiţă agrară ce protejează lanurile de grâu şi femeile măritate, Drăgaica este invocată de fecioare la vremea căsătoriei şi de neveste cu copii în braţe, în timpul dansului ei nupţial, Jocul Drăgaicei. Alaiul său nupţial este format din zâne fecioare şi din fete frumoase, iar în sudul Munteniei, fata care joacă rolul zeiţei este îmbrăcată ca o mireasă, purtând rochie albă şi cunună împletită din flori de sânziene pe cap, însemn al cununiei. În timpul ceremoniei nupţiale, zeiţa aduce rod grâului, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, în special pe cele ale copiilor, apără lanurile de grindină şi de vijelii şi urseşte fetele de măritat. Când i se nesocoteşte ziua însă, devine o forţă distructivă, stârnind vijelii, lăsând culturile fără rod şi florile fără leac.

Pe vremuri, alaiul era format din două sau patru fecioare, însoţite de un flăcău care le cânta din fluier, dar care nu avea niciun rol în desfăşurarea jocului. În timpul dansului, fetele fluturau o năframă, iar în unele sate din sudul ţării, cetele purtau şi un steag împodobit cu basmale colorate, usturoi şi spice de grâu. În judeţul Teleorman, după cele mărturisite de Horia Barbu Oprişan, steagului i se ataşa în vârf o cruce de lemn, pe braţele căreia se legau mărgele, brăţări şi hăinuţe de copii. În timpul jocului, mamele dădeau hăinuţe ale copiilor spre a fi puse pe steag şi jucate, iar florile de sânziene, care nu lipseau nici ele de pe steag, confereau calităţi purificatoare.

  

OBICEIURI

În ziua de Sânziene se joacă Drăgaica, dans ritual asemănător Călușului. De data aceasta, ceata este formată exclusiv din fete, câteva îmbrăcate în haine bărbătești, numite Drăgaici, Drăghicuțe sau Drăgane. La fel ca în cazul călușarilor și alaiul Drăgaicelor este însoțit de un muzicant, iar una dintre fete poartă un steag împodobit cu baticuri colorate, spice de grâu, usturoi, pelin, flori de sânziene și alte plante magice. Acest cortegiu ceremonial străbate ulițele satului, formând un brâu simbolic, protector și fertilizator, ce cuprinde întreaga comunitate. În unele sate, fetele aveau și coase, vestind că e vremea cositului, că plantele și-au încheiat drumul, au fost sămânță, au germinat, au crescut, s-au înmulțit iar acum urmează să moară.

În alte locuri, cea mai frumoasă fată se alege Drăgaică, se împodobește cu spice de grâu și cu flori de sânziene ca o mireasă, după care, însoțită de alaiul său, cutreieră holdele, câmpurile și satele într-un extraordinar parcurs ritualic, aducător de belșug și fertilitate, reminiscență a unui străvechi cult agrar.

În ziua de Sânziene se colindă, se fac farmece, se ghiceşte, se află ursitul, se fac prorociri asupra vremii şi rodului, se descântă: „Sânziană, floare-aleasă,/ Fă-mă în curând mireasă/ Și-arată-mi norocul meu,/ Ce mi-i de la Dumnezeu”.

În ziua de Sânziene se „înstruțează Boul”, adică se împodobește cu flori și se plimbă prin sat, obicei ceremonial cu o puternică simbolistică nupțială, atestat îndeosebi în nordul Transilvaniei și dedicat unei divinități taurine, fertilizatoare, ce poate fi identificată cu Mitra sau Dionysos, zei premergători Creștinismului.

În ziua de Sânziene amuțește cucul, orologiul calendaristic al românilor, pasăre oraculară care-și începe cântecul la echinocțiul de primăvară, de Buna Vestire, pentru a-l sfârși acum, la solstițiul de vară.

În mai multe zone există obiceiuri legate de curățire. În Maramureș fetele merg dis de dimineață într-un loc secret de lângă râu, cu păine și sare și rostesc următorul descântec în șoaptă:

„Bună dimineață apă cântătoare 
Și curgătoare,
Apă de vin,
Cu țărmure de mir,
Ptisoare de bărbânoace,
Cu prunduri de busuioace…
Ț-am adus pită și sare -
Tu să-mi dai leacu cel mare;
Ț-am adus și busuioc -
Să-mi dai bine și noroc.
Am zânit la tine
Să mă speli pe mine
De ură și urâtură,
De ură țâpată.
Apa sună și răsună,
Bulbuci de aur adună:
Cu pumnii-i opresc
Și obrajii mi-i sleiesc
Să șiu frumoasă
Și sănătoasă
Și vederoasă
Și frumoasă
Și curată și drăgăstoasă,
De cinste și omenie
Și (cutare) la mine să zie
Să-i fiu lui de soție.”

Culegător - Maria Elena Timis, de la Maria Danci, 64 ani,1985